vineri, 4 iunie 2010

Festivalul Internaţional "Zile şi Nopţi de Literatură" - Ediția a IX-a, 2010

Uniunea Scriitorilor din România organizează, în perioada 05 – 09 iunie 2010, a noua ediţie a Festivalului Internaţional "Zile şi Nopţi de Literatură", care va avea loc la Neptun şi Mangalia. Evenimentul reuneşte aproximativ şaptezeci de participanţi din ţară şi de peste hotare (din Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Canada, Cipru, Egipt, Franţa, Germania, Israel, Marea Britanie, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria), acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară. Sesiunile de lecturi vor oferi poeţilor posibilitatea să citească din creaţiile lor.

Colocviul invită la o dezbatere privind MĂRIREA ŞI DECĂDEREA PERSONAJULUI ÎN FICŢIUNEA LITERARĂ. Întrebarea este dacă, în ultimul an al primului deceniu din secolul XXI, am atins punctul de sus al sinusoidei personajului emancipat de sclavia ficţiunii, cu alte cuvinte, dacă el are încă un viitor, sau se află deja pe buza declinului. În funcţie de răspunsul pe care îl vom da, vom şti dacă imaginaţia scriitorului se va vedea repusă, mai devreme sau mai târziu, în drepturile socotite cândva fireşti sau romanul va continua să se hrănească din istoric şi din biografic ca astăzi.
În cadrul Festivalului va avea loc Ceremonia de decernare a premiilor: Marele Premiu OVIDIUS, unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Premiul Festivalului, pentru un tânăr scriitor, acordat de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, prin sponsorii săi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog