Cărți noi! Florin Toma - Orașul jumătăților de înger, Cartea românească * *

Deși a fost prezent în lumea literară multă vreme, Florin Toma este acum, la 57 de ani, împliniți autorul a numai două romane, dintre care primul a apărut în 2005. Un „desantist 83” atipic așadar, care nu s-a grăbit cu publicarea, fiind probabil ultimul frecventator al Cenaclului Junimea al lui Crohmălniceanu care a debutat ca romancier. Dacă nu a făcut-o, mărcile generației 80 în proză sînt vizibile, poate chiar prea vizibile în scrisul lui Florin Toma din acest al doilea roman. Asta dă cititorului inițiat o senzație de confort, pentru că știe „de unde să-l ia” pe autor, dar și de disconfort pentru că totuși, să recunoaștem, optzecismul canonic datează. Să notăm așadar în beneficiul lui Florin Toma cultura literară bogată la care face numeroase trimiteri, stilul alert, ușurința de a schimba tehnicile narative, inventivitatea dar și supunerea la modele, ultima bazată pe o vastă bibliografie. Lui Florin Toma, nimic din ce-i livresc nu-i e străin, aceasta fiind principala caracteristică a generației sale. Problematica romanului Orașul jumătăților de înger este una cunoscută și recunoscută. Avem o distopie care, acum 25 de ani ar fi stîrnit, dacă ar fi trecut de cenzură, hohote de rîs și un uriaș succes de casă. Mă întreb chiar dacă, măcar parțial, cartea nu a fost scrisă în comunism. Și, evident, împotriva lui. În Orașul jumătăților de înger avem o societate „prefectă”, un stat care terorizează cetățenii cu zîmbetul pe buze, le ucide personalitatea, îi înregimentează obligîndu-i chiar la vestimentație uniformă, pe categorii de vîrstă. Fericirea este obligatorie, castele sînt impenetrabile. Totul e teoretic permis în afară de ceea ce este „dăunător” și e clar că are cine să fixeze limitele dăunătorului. Am întîlnit asemenea tip de carte și de societate imaginată, de fapt calchiată cu excrescențe monstruoase după o lume reală în care și noi am trăit: Mîndra lume nouă de Huxley și 1984 de Orwell sînt exemplele cele mai apropiate de romanul lui Florin Toma și cele mai binecunoscute. La Florin Toma atmosfera, nu mai puțin terifiantă, e agrementată cu un imens grotesc de inspirație pur românească. Onomastica hilară a personajelor (Firicel Kronștain, Matache von Torquato etc.) și denumirile nu mai puțin comice instituțiilor (Școala de Menaj și Caractere, Consorțiul Național al liniștii Publice, Școala Populară de Vorbire și Agitație, Liceul de Fete Surde) intră în această categorie. Personajele compun şi recită versuri a căror sursă parodiată este limpede pentru cititor: Mîndria noastră nu-i deloc secretă/ Şi-i cînt de poezie şi de libertate/Să ne lovim duşmanii-n demnitate/ Şi pacea să coboare pe planetă. Cum ziceam, Florin Toma e inventiv şi bun cunoscător al materialului care-l inspiră şi al tehnicilor prozei. Întrebarea – şi de la ea insatisfacţia - ce se ridică din paginile romanului este: la ce bun? La ce mai foloseşte acum, după 20 de ani, o parodie meşteşugită, deghizată abil a societăţii groteşti-totalitare. Cînd documentele şi mărturiile au spus aproape totul de-a dreptul ce rost mai are o asemenea parabolă distopică? La ce bun coafarea atît de complexă, de artistică, de muncită, efortul de a inventa o lume care să vorbească, prin reflexie în oglindă, despre o realitate ce poate fi spusă şi a fost expusă de-a dreptul? Acesta este neajunsul romanului scris acum (sau doar publicat acum) de Florin Toma, adică 21 de ani prea tîrziu. Păcat de mintea şi calităţile prozatorului exercitate cu un prea mic efect final. Totul s-a încheiat demult pe această linie şi iarba creşte ironică între traversele ei.