Cărți noi! - Radu Aldulescu - Ana Maria și îngerii, Cartea Românească * * *

Dacă am numărat bine, Radu Aldulescu a ajuns la numărul magic de șapte romane. Cel apărut în 2010 este relatarea unei părți lungi din existența unei femei, Mariana. Autorul a plecat să se documenteze și a preluat și transformat într-un roman povestea unei existențe reale, fapt mai rar în proza noastră. Desigur, personajele și situațiile din carte sînt marcate de gîndirea și acțiunea de ficționalizare ale scriitorului. Indiferent că se sprijină pe niște întîmplări adevărate, avem în față un roman tipic pentru proza lui Radu Aldulescu. Putem spune că viața Marianei și-a găsit biograful potrivit pentru că traseul ei, plin de tragism dar și cu momente grotești, este compatibil cu viziunea romancierului care scanează medii joase, umile și adesea interlope, cu temperamente excesive puse în situații limită, iar în afara acestora destinate să suporte greutăți ale vieții dintre cele mai mari.

Povestea Marianei Bejan este aceea a unei continue nefericiri, un șir de întîmplări parcă puse de mîna unui personaj malefic pentru a o zdrobi pe această femeie. Cumulul de nenorociri și de conjuncturi exclusiv defavorabile este imens, face din Mariana, care nu e chiar ușă de biserică o martiră. Mai mult, lipsa ei de fler și slăbiciunile ei, alternate însă cu momente de maximă hotărîre și agățare de destin, îi agravează soarta. Familia Marianei pare marcată de ghinion: mama e sudoriță fruntașă, decorată de Ceaușescu, dar tatăl, portar de fotbal la Arad, ratează un transfer la Dinamo, bate un șef județean, devine pușcăriaș, ratat și alcoolic. Mariana însăși, cu mare talent muzical, nu-l fructifică, rămînînd „profesoară de calcule economice”. Mai rău e că-l întîlnește pe instructorul de cîntece și dansuri populare Remus Delea zis Belea, veros, proaspăt divorțat, alcoolic, căruia îi cedează și care-i devine soț („fute-l-ar dracii de nemernic” – cum conchide mama Marianei).

Remus atribuie Marianei puterea de a face rost de electrocasnice din import și de a da atestate de contabili. Stoarce pentru asta bani în avans de la diferite persoane, bani pe care pretinde că i-a luat Mariana, acum însărcinată cu viitoarea ei „minune” Ana Maria. Aici e momentul greu credibil - singurul - al poveștii, pe care se poate ca prozatorul să-l fi preluat prea ușor de la sursa lui documentară: de ce Mariana, în loc să spună net celor trași pe sfoară că n-a luat niciun ban, că nu poate „rezolva” nimic și că soțul ei e un escroc, ea se îndatorează să le restituie banii și să le facă rost de diplome ilicite, trebuind apoi să fugă din țară, lăsînd copilul de un an mamei sale, și fiind condamnată în lipsă pentru faptele lui Remus? Să fie tot mîna destinului cea care o orbește pe eroină încît, între a-și da în gît soțul nemernic și a-și părăsi copilul, pe care îl iubește de altfel enorm, alege a doua cale?

Prin trecerea în Ungaria, apoi în Austria, cu o revenire clandestină în România, prin producerea revoluției din 1989, necazurile Marianei nu se termină. Urmează răpiri, violuri, alungări, o acumulare uriașă de fapte împotriva ei, ciocniri cu un număr imens de ticăloși pe care parcă îi caută cu lumînarea. În descrierea acestor tipuri malefice, multe și diferite în urîciunea lor, Radu Aldulescu excelează. Tot romanul, deci și traseul Marianei, este plin de aceste jaloane ale dezumanizării înfățișate magistral. Fiecare ridicare de la pămînt a personajului principal e urmată de o cădere și mai greu de îndurat, mereu și mereu, pînă la finalul tragic.

Versat în realismul crud și mai ales în înfățișarea unor personaje capabile de orice atrocitate, Radu Aldulescu păstrează pe tot parcursul romanului o mare tensiune a acțiunii pe care o conduce excelent izbutind, pe parcurs, și tururi de forță stilistice.