Cărți noi! Ruxandra Cesereanu - Angelus, Editura Humanitas * * * (II)

(urmare la o postare din 26 aprilie)

Pînă la urmă, îngerii din romanul Ruxandrei Cesereanu se limitează la a fi un pretext pentru descrierea unei lumi distopice, dar cu asemănări clare societății noastre. Astfel de „universuri” (am în vedere și definiția din teoria mulțimilor) s-au mai creat în romanele unor Alexandru Ecovoiu, Marius Tupan, Florin Șlapac, Șerban Tomșa, Florin Toma și ale altora cu grade diferite de insolit și virulență pamfletară. Dar Angelus are lumea lui constituită aparte.

O asemănare cu romanul, subintitulat „poem”, al lui Arghezi e și împărțirea lui Angelus în două zone distincte: una pamfletară și una, să zicem, „iluminată”, avantajul pentru organicitatea lucrării fiind că la Ruxandra Cesereanu premisa e enunțată din start, în timp ce la Arghezi „învierea” nodală survine doar după zugrăvirea cadrului în care ea urmează a se produce.

Decizia auctorială de a prezenta totul la persoana a III-a, dar cu un narator „implicat”, mi se pare decisivă pentru configurația romanului și chiar pentru sensul lui. În ceea ce mă privește - ca orice comentator sînt gata să mă substitui oricînd autorului - aș fi optat categoric pentru altă soluție. Așa cum stau lucrurile însă, raționamentul cititorului este în favoarea ideii că „vocea care povestește” e a însuși „expeditorului” celor trei personaje. Cele proclamate de „destinatari”, pripit dacă avem în vedere faptele și înfățișarea lor, ca „îngeri” cu soluția alternativă „extratereștri”. Avem o privire „de sus”, omniscientă și condescendentă care atribuie înțeles poveștii dar, odată stabilită, îi taie din suspans. Vocea naratorului „filtrează” și mediază comunicarea, oferind note de superioară ironie, răpind în schimb ceva din frustrețea posibilă a unei comunicări directe. Astfel, zece bețivi declarați ca atare, adunați la cîrciumă, comentează evenimentele în limbaj de conciliu ecumenic. Intervenind „divin” între cititori și personaje, naratorul retează acutele naturalismului, propunînd o viziune și o expresie autoironic „eterată”, de demiurg. Este opțiunea, una esențială, a autoarei.

Angelus oferă cititorului o construcție rafinată, bogată în sugestii. El este o satiră elevată alcătuită cu gust artistic și ocolind alunecarea, oricînd posibilă, într-o realitate și o expresie mai colorate, un contrapunct poate necesar. Rămîne memorabil modul în care Ruxandra Cesereanu construiește amestecul bine dozat de ironie și feerie care se termină cu însuși sfîrșitul lumii.