Surprize în Israel

Am avut parte și de unele surprize în cursul festivalului Nisan (2-5 aprilie 2011, Nazareth și Maghar, Israel) și al manifestărilor conexe. Astfel în timp ce vizitam cu pioșenie, împreună cu Ruxandra Cesereanu, Biserica Bunei-Vestiri (cea catolică, ridicată pe locul unde se afla Casa Fecioarei Maria, căci mai sînt una ortodoxă și una coptă) o explozie năpraznică a zguduit locul, în afara incintei sfinte. Am așteptat să urmeze ceea ce bănuiam: țipete, sirene de ambulanțe etc., dar n-a mai urmat nimic. Cînd am ieșit, pe străzi, lumea își vedea de treabă. Ori s-au obișnuit, ori a fost o simplă glumă fără consecințe. Vorba bancului: ești nebun sau a început să-ți placă?

Altă surpriză a fost o ploaie torențială, binevenită altfel pentru localnici, prima din 2011, care ne-a prins exact pe noi. Prima ei repriză ne-a surprins în ultima zi, pe drumul dintre Locuința Fecioarei și fîntîna de unde Ea lua apă. Din fericire, acolo se află o mică locantă retro: „La Arborele Ten”. Cei trei pelerini uimiți de această neobișnuită ploaie căzută la Nazareth (Ruxandra Cesereanu, Bengt Berg și cu mine) au putut să se odihnească, să se răcorească și să scrie cîte un poem ce va fi tradus curînd în toate limbile cunoscute de autori. Restul grupului se afla la Haifa.

O întîmplare amuzantă a marcat recitalul poeților invitați în fața unei săli pline de elevi de la liceul din M’ghar. În timp ce un confrate albanez recita foarte original (răcnind mai ceva ca regretatul Păunescu), siguranțele au cedat și ne-am pomenit, actori și public, în întuneric. Cu umor și prezență de spirit, Bengt Berg a dat „tonul la cîntec”, mai exact la „Yellow Submarine” pe care îl repetaserăm cu sîrg cu o seară înainte, în autobuz, fiind unul dintre puținele unanim cunoscute de Turnul Babel poetic în care ne aflam. Așa încît toți poeții au intonat în gura mare „Yellow Submarine”, susținuți cu aplauze ritmice și de tinerii din sală.

Altă surpriză, și nu epuizez cu ea lista, a fost că, arabii și evreii nenotînd decît consoanele, numele participanților, ba și ale organizatorilor, au apărut în fel și chip sau deloc în programe (în cazul meu, m-am mulțumit cu cele două prenume). Cum toți aveam cărți de vizită bine redactate, problema a fost rezolvată imediat neoficial.

Ultima și cea mai neplăcută surpriză: întoarcerea de la check-in după 2 ore de stat în picioare la coadă pentru că o proastă de la „security” a uitat să prindă banderola de valiza Ruxandrei Cesereanu. În loc de a primi scuze, a fost întoarsă din drum (și eu cu ea) și valiza ei răscolită, sticlele de arak scoase și puse aparte într-o cutie specială (asta după ce prima data valiza trecuse prin mașinărie ok, ca și a mea care, evident, conținea și ea sticle, așa cum bagajul de cală poate conține oriunde). La Otopeni, valiza răscolită n-a mai ajuns! Doar cutia cu sticle ca vai de ea.

Ne-am amuzat că, stînd la altă coadă degradantă și absurdă prin lipsa liniilor de verificare, fapt creator de înghesuială, la controlul corporal acum, cel puțin 80 la sută dintre bagajele celor din coadă NU AVEAU banderola pentru care noi fusesem întorși din drum.
Asta așa, că ieșeam din Israel... La intrare, am trecut ca prin brînză, puteam avea un sac de trotil.

Noroc că, firi echilibrate, n-am devenit antisemiți pe loc... Între timp, am aflat că valiza ei ar fi ajuns la Cluj. A mea a venit din prima, dar cu niște suveniruri sparte. Păcat că ospitalitatea (arabă, ce-i drept) a gazdelor din Nord a fost umbrită de incidentele de la Ben Gurion Tel Aviv.

În imagine, o clipă pașnică la remarcabila Moschee din Acra.