Cărți noi! Maria Postu Povestiri de trezit adulții, Editura Tracus Arte * *

Poeta scrie proză miniaturală, minusculă adesea, care ia de multe ori forma unor mici eseuri. Sînt și destul confesiuni lirice ale unui narator sensibil, nu mereu același, dar care putem bănui să se suprapune destul de frecvent cu personalitatea autoarei. Epicul este redus, dialogul lipsește aproape cu desăvîrșire, excepțiile se numară pe degetele unei mîini. Scriitoarea nu s-a desprins și nici nu pare să aibă dorința de a se desprinde de modul liric de a reflecta realitatea, nu are nicio chemare pentru proza „viguroasă” ori obiectivă și rămîne în „sufrageria sufletului său”, considerînd, nici vorbă, că peisajul ei interior e mai interesant decît orice descriere. Cu excepția celei care zice „eu”, personajele sînt simple contururi care trec prin scenă avînd în spate un reflector puternic menit să le anuleze totul în afară de siluetă. Cîteva povestiri sînt la persoana a III-a, de pildă cea intitulată „Diva”, dar și aici totul este tratat eseistic sau liric, nu aflăm nimic despre vreo actriță concretă ci numai generalizări ale condiției de artist. Observația Mariei Postu se dovedește acută aproape numai în descrierea unor stări lăuntrice, realitatea exterioară ființei personajului central, narator sau nu, este ca și inexistentă. Unele texte sînt fantezii lirice cărora nu li se poate atribui foarte ușor un sens. Astfel e „Prietenia cu linia invizibilă”. Scriitoarea evită cu bună știință să povestească și să descrie, să creeze suspans și să captiveze cititorul prin altceva decît prin meditațiile sale și introspecția amănunțită. Multe dintre pseudo-schițe au finețe psihologică și reușite momente de lirism pur. În afară de absența mărcilor specifice prozei, cititorul poate acuza și o anumită monotonie a textelor, o parte dintre ele fiind repetitive, variațiuni ale aceleiași teme.