sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Cărți noi! Liviu Radu - Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade, Eagle Publishing House * * *

Iată un roman para-istoric excelent. Liviu Radu este fără îndoială unul dintre „seniorii imagiației”, cum se numește competiția organizată de Eagle Publishing House și Societatea Română de SF și Fantasy și care s-a soldat anul trecut cu premierea și editarea romanelor lui Liviu Radu, Liviu Goga și Mircea Opriță. Totuși, romanul său Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade nu este un SF. 

El se înscrie în seria fanteziilor care explorează realități „alternative” ipotetice, fiind aproape de romanul lui Philip Roth "Complotul împotriva Americii" din 2005. Trebuie spus că fantezia lui Liviu Radu nu e mai prejos decît a marelui laureat al premiul Societății Istoricilor Americani care și-a imaginat o Americă guvernată de naziști din 1940 încoace și nici mai puțin riguroasă în detaliile exploatării premisei. Diferența de mediatizare și percepția eronată a criticii noastre care-l situează pe Liviu Radu în zona SF-ului și consideră Fantasy un gen marginal îl privează pe autorul român de recunoașterea meritată măcar pe plan național. 

„Chestionarul” se adresează unor secretare ale lui Adolf Hitler, Rudolf Hess și Ernst Thälmann (șeful partidului comunist german - DKP) iar apoi a lui Josef Mengele. Totul în contextul în care Germania devine comunistă și național-socialiștii trebuie să fuzioneze cu ei, iar apoi Hitler preia puterea ca lider al DKP. URSS atacă și ocupă Germania comunistă în 1954 și apoi atacă SUA. Dar americanii aruncă o bombă atomică distrugînd Stalingradul și amenință cu atac atomic asupra Leningradului și Moscovei, iar URSS capitulează. Totul e relatat din perspectiva celor trei secretare ale unor „bărbați foarte cumsecade” care răspund la întrebări prin anii 1960 (în 1961 Hitler și Hess încă trăiau într-un azil din Bavaria). Dincolo de acțiunea palpitantă care se reconstituie din răspunsuriel secretarelor, romanul lui Liviu Radu este o meditație pe tema istoriei secolului XX (cea care a fost, cea care ar fi putut fi) și una dintre cele mai bune cărți de proză de la noi din anul 2011.

2 comentarii:

  1. Foarte de acord cu concluzia. Mai puțin cu afirmația că „nu este un SF“. Istoriile alternative sînt un subgen al literaturii F&SF (e drept, mai aproape de mainstream, ceea ce-l face să iasă oarecum din nișă). Pentru „Complot împotriva Americii“ Philip Roth a cîștigat Premiul Sidewise și a fost nominalizat la Premiul John W. Campbell Memorial în 2005, ambele premii acordîndu-se în domeniul F&SF.

    RăspundețiȘtergere
  2. @michael
    Aveți dreptate. Dar eu voiam sa spun ca nu e și o componentă S în acest roman, e o fantezie istorică. E corectă definiția „istorie alternativă”. La noi nu e încă un premiu prestigios în SF si F. Iar cînd intră în concurs la main-stream autorii care trec drept SF& F sînt marginalizați.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog