marți, 20 martie 2012

Huppy și arta de a visa


Unul dintre desenele animate preferate ale lui Huppy este cel în care Tom, lîngă șemineu, visează că a murit și nu este lăsat în Raiul Pisicilor pînă cînd nu obține iertarea lui Jerry și în final ajunge în Iad și se trezește. Revăzînd deunăzi filmul, foarte incitant pentru el, Huppy mi-a explicat cum se produc visele și am stenografiat aproape totul:

„Asta se întîmplă dacă te lovești puternic la cap.  Creierii se contractă și se condensează și creierii se învîrt și omul visează. Și visezi că o să cazi într-o peșteră adîncă sau în altceva și ăsta e un vis urît. Sau că ești într-o casă uriașă, sau că urci în nori, sau că urci în spațiu și astfel se întîmplă o viziune. Și poți să dispari într-un nor și omul continuă să viseze. Și animalele pot visa dacă li se întîmplă o lovitură. Poți să visezi că vezi niște nori, o galaxie sau altceva. Poți să visezi că cerul este rozaliu, cu multe stele, galaxii sau planete. Omul vrea să se trezească, să se concentreze să se trezească din visul urît. Trebuie să înceteze să mai viseze monștri sau roboți. Trebuie să-i spună cineva: „te rog, trezește-te”. Dacă dai cu apă la om, el tot nu se trezește. Dacă dormi foarte-foarte adînc, visul este foarte tare, ca o mașină la care zbîrnîie motorul.” 


În imagine: Huppy și cățeaua nașului său.

3 comentarii:

  1. @ Lucia Verona
    Deşi se prezintă DR. Tudor Gârbea, afirmă deseori că e un "mare regizor", poate avem noroc... Mai nou face foarte des poze, da review şi le contemplă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Uluitoare viziuni ! Cândva ele vor intra în biografia unei personalităţi fascinante.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare

Arhivă blog