luni, 20 ianuarie 2014

Anunț: Concursul Anual de Debut al Editurii ZIP, secţiunea Poezie

Notă: am primit acest anunț și îl reproduc ca atare. M-am gîndit că poate interesa autorii de poezie. Nu știu nimic în plus. Nu cunosc activitatea editurii organizatoare și nu o girez, 
e un simplu anunț.


„Asociaţia Culturală ADSUM  lansează, din anul 2014, Concursul  Anual de Debut al Editurii ZIP.

La concurs poate participa orice persoană care scrie în limba română, care nu a debutat încă în volum propriu şi a cărei operă se incadrează în condiţiile prevăzute de prezentul Regulament.

Premiul Editurii ZIP constă în  PUBLICAREA VOLUMULUI declarat câştigător într-un tiraj de 300 exemplare din care 150 exemplare revin autorului.. Prezentul concurs este pentru secţiunea POEZIE!
Manuscrisul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

-          sa fie trimis print + CD sau atasat unui e-mail
-          sa fie scris cu caractere Times New Roman, corp 12, cu paginile numerotate,  redactat în WORD, fară a fi transformat PDF.
-          Să nu depăşească  70 (şaptezeci) pagini A4.
-          Numele autorului sau datele de contact nu vor fi trecute pe paginile manuscrisului
-          manuscrisul se poate înscrie la concurs  în perioada: 16 ianuarie -15 februarie 2014 la adresa de„ mail concursdebut@gmail.com sau prin poştă la adresa: Editura ZIP, b-dul Energeticienilor nr 9E, cam. 1019, sector 3, Bucureşti.
Manuscrisul,  print /CD sau atasat unui email  va fi insotit de următoarele acte:
-          CV literar, cu fotografie tip legitimație
-          copie dupa un act de identitate cu fotografie
-          date de contact: adresa de mail, număr de telefon, adresa postală.

Jurizarea va fi făcuta în perioada  15-28 februarie . Premierea se va face în perioada 21-23 Martie în cadrul spectacolului dedicat de Asociaţia Culturală Adsum   Zilei Internaţionale a Poeziei.

NU SUNT ADMISE ÎN CONCURS:
a)      manuscrisele care nu respecta specificaţiile de mai sus
b)      manuscrisele care nu au diacritice ori au greşeli de ortografie
c)      manuscrisele ale căror autori au publicat deja  în volum propriu,
d)     manuscrisele care ajung după data de 15.02.2014 orele 23:59 prin email sau după  15.02.2014  data poştei.
Manuscrisele nu se înapoiază iar Editura poate dispune publicarea unor poezii (2-5 poeme autor) din manuscrisele primite alături numele si  c v-ul  literar în Antologia Concursului de Debut 2014 – secţiunea Poezie şi in Revista ZIP pe  parcursul anului 2014. Antologia va fi lansată în data  de 04 decembrie 2014 cu ocazia aniversării a 9 ani de existenţă a Cenaclului de Seară.

Înscrierea în concurs confirmă acceptarea condițiilor din prezentului regulament.”



Un comentariu:

Postări populare

Arhivă blog