William Shakespeare și Sonetul CXXX (130)

Multe ar fi de spus despre Sonetul 130 de Shakespeare, unul dintre cele mai frumoase sonete de dragoste, mai terre-à terre decît abstractul elogiu al iubirii din Sonetul 116. Sonetul 130 a fost multiplu tradus la noi, e unul „simplu”, lipsit de ambiguități  semantice, simpatic prin ironia lui, ai zice că e compus din catrene de Topârceanu.

De-aceea a suscitat, cred, traduceri foarte reușite, în topul meu le situez pe cele ale Violetei Popa (cea mai recentă și una dintre cele mai frumoase din integrala ei), Petre Solomon și Ion Frunzetti. Am remarcat că traducerea lui Tomozei, mai fidelă decît altele ale sale, nu e preluată în ediția Levițchi (vol. 9) în care, la fiecare sonet, figurează  practic toate traducerile pînă la acea oră.  Le-aș reproșa înaintașilor citați mai sus doar că au adoptat ca atare rima distihului final: rare-compare prin rară-compară.

În versul trei care se traduce literal: Dacă zăpada e albă, sînii ei par închiși la culoare termenul autorului e DUN care s-ar traduce literal prin „roib” și nu chiar „murg” sau „oacheș” cum s-a mai tradus, ori direct „negru”. Nici măcar „bronz” nu e prea aproape, mai degrabă „de aramă” (Violeta Popa). Am rezistat tentației de a spune „roib”, e totuși prea cabalin epitetul, și am rămas la mai neutrul „brun”. Plus că la „roib pare” se bat vocalele b-p și la recitare sună urît.

Sau la cîntare, pentru că sonetele lui Shakespeare pot fi execelente texte pentru muzică. L-am ascultat pe David Gilmour cîntînd Sonetul 18, foarte frumos. Știu că Sonetul 130 a fost pus pe muzică de Nicu Alifantis (cu textul traducerii lui Ioan Frunzetti) dar nu l-am auzit. Îi voi sugera distinsului compozitor să realizeze și o variantă pe traducerea mea.

Iată, după aceste comentarii, și versiunea mea la Sonetul 130. Se știe că nu sînt modest, așa că mă înscriu în competiția pentru podiumul traducerilor cunoscutului poem.

William Shakespeare

Sonetul CXXX

Ochii iubitei n-au nimic din soare,

Coralu-n roșu buza-i depășește,

Zăpada-i albă, sînul ei brun pare

Și păr de sîrmă neagră-și împletește.

Damascu-l știu cu roze amestecate,

Ce în obrajii ei nu sînt văzute.

Parfumuri au miresme delicate,

Iar răsuflarea, dinspre ea, cam pute.

Îmi place s-o ascult, dar mi se pare

Că muzica e totuși mai subtilă.

Eu n-am văzut zeițe la plimbare:

Iubita mea pășește fără milă.

            Dar jur că pentru mine-i mai frumoasă

            Decît o comparație mincinoasă.