miercuri, 26 martie 2014

La Mulți Ani de Ziua Teatrului

Joi 27 martie, adică mîine, este sărbătorită 
Ziua Mondială a Teatrului.

Teatrul rămîne - cu toată concurențe mediei și toate crizele - o artă magică, așa cum au văzut-o Corneille (Iluzia Comică) sau Shakespeare (Vis de-o noapte-n miezul verii, Hamlet, Furtuna).

Am scris texte de teatru, am scris despre teatru, am tradus teatru, am și lucrat într-un teatru și tot nu mă satur de el.

În apropierea Zilei Teatrului a avut loc un nou spectacol lectură la Clubul Dramaturgilor la care am avut ocazia să admir, alături de numeroși confrați și spectatori o piesă izbutită a lui Mircea M. Ionescu și o interpretare plină de haz, cu multă implicare, a unei echipe demne de toată stima. Detalii aici, pe blogul dramaturgilor.


Sper ca în curînd să-mi invit publicul la o nouă premieră. Sau poate la două? Nu zic nimic din superstiție, las vrăjitorul (c-o fi Alcandre, c-o fi Prospero sau Prihor Prunc-bun) să-și desfășoare farmecele.

Pînă atunci, La Mulți Ani oamenilor de teatru și artei lor!


În imagine, actori și dramaturgi la lectura recentă a piesei „N-aveți un mort de vînzare?” de Mircea M. Ionescu. În distribuție, de la stînga: Maria Teslaru, Pavel Bârsan, Ion Haiduc, Alexandra Agavriloae, Alexandru Georgescu, încadrați de moderator și autor. Foto: Mihai Cratofil


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Arhivă blog