Vaccinul, agentul sanitar și cîinii

„Cînd e ia cîte-o măsură

Lumea-njură

Pe agentul sanitar

Și se-ntreabă fără noimă:

-Ce-aveți cu noi, mă?

Pentru ce să dăm cu var?”

De la situația descrisă și de la compunerea versurilor lui Topârceanu a trecut un secol. Omul a ajuns pe Lună, a ajuns să controleze energia atomică, a eradicat maladii cumplite și speranța de viață aproape s-a dublat în țările dezvoltate și nu numai. Doar în România, adînc intrată în secolul XXI, se discută despre „utilitatea” vaccinurilor! Și comentariile („lung prilej de vorbe și de ipoteze”) duc spre ideea că n-ar prea fi bine să ne vaccinăm copiii. E stupefiant! Halucinant! Să te ciupești ca să fii sigur că nu visezi!

Deci să lăsăm generațiile noi să se lupte prin propriul sistem imunitar cu variola, tifosul, (în Primul Război tifosul a omorît mai mulți oameni decît gloanțele) poliomielita, rujeola, TBC-ul etc. etc.? Acum un secol se putea discuta la portiță și pe șanț în acești termeni: „Cine are zile scapă, bolile sînt tot de la Dumnezeu, lasă că s-au înmulțit oamenii destul, iar cu ei și relele”. Iar „agentul sanitar” era gonit cu cîinii. Dar au trecut 100 de ani.  

Să nu se mai investească în cercetare pentru a găsi vaccinuri contra SIDA, Ebola și altor flageluri, pentru că părinții din România, cu înaltă calificare medicală dobîndită  la portița internetului, tot nu le vor folosi, prevalîndu-se de dreptul lor sacru asupra copiilor: „eu l-am făcut, eu îl omor”. Sau îl las să moară nevaccinat. Dacă dai copilului o palmă sau îl tragi de urechi, ești o brută. Dacă îl lași pradă bolilor, suferințelor  (ați văzut cum arată adulții care au scăpat vii după o poliomielită în copilărie?) ești un părinte responsabil.

Am citit cu ochii mei o opinie după care occidentul vrea să distrugă poporul daco-roman... oferindu-i vaccinuri. În copilăria mea nu existau vaccinuri pentru „bolile copilăriei”. Le-am avut în formă gravă, era să dau colțul la fiecare (pojar, scarlatină, oreion) și am scăpat numai prin devotamentul excepțional al părinților și al medicilor. Dar am suferit cumplit. Cine-și expune copilul unei astfel de suferințe pe motiv că „știe el mai bine” nu merită doar decăderea din drepturile părintești. Ci o pedeapsă pe măsura Evului Mediu în care – prin concepții – alege să trăiască.