miercuri, 2 septembrie 2015

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2014. Traducătorii ediției Shakespeare - coordonată de George Volceanov la primul premiu al USR (volumele VIII și IX)

Premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2014 au fost decernate luni, 1 septembrie 2015 la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.
La categoria "carte de poezie", a fost ales câştigător Aurel Pantea, cu volumul "O înserare nepământeană" (editura Arhipelag XXI). Printre cei nominalizaţi anul acesta au fost şi Ovidiu Genaru - "Graffiti. Afişe. Insomnii" (editura Ateneul Scriitorilor Bacău), Ioan Moldovan - "Timpuri crimordiale" (editura Eikon), Marta Petreu - "Asta nu este viaţa mea" (editura Polirom), Gheorghe Vidican - "Dimineaţa din pumni" (editura Aureo), George Vulturescu - "Negură şi caligrafie" (editura Eikon).
În ceea ce priveşte secţiunea "carte de proză", câştigător a fost Adrian Alui Gheorghe, cu "Laika" (editura Cartea Românească). Printre nominalizaţi s-au numărat şi Gabriel Chifu - "Punct şi de la capăt" (editura Polirom) -, care şi-a retras cartea din competiţie -, Nora Iuga - "Harald şi luna verde" (editura Polirom), Radu Mareş - "Sindromul Robinson" (editura Polirom), Eugen Uricaru - "Beniamin" (editura Cartea Românească).
În secţiunea "carte de teatru" a fost ales câştigător Matei Vişniec, cu volumul "Omul din care a fost extras răul" (editura Cartea Românească). La această categorie au mai fost nominalizaţi Mihai Ignat - "Fermoare, nasturi şi capse" (editura Tracus Arte), Marian Ilea - "Societatea de socializare din Medio-Monte" (editura Tracus Arte), Constantin Popa - "Teatru" (editura Junimea), Cornel Mihai Ungureanu - "Soţii, prietene, amante" (editura Aius).
La categoria "carte de critică, eseu şi istorie literară", câştigătorul ediţiei din acest an a premiului Uniunii Scriitorilor a fost Eugen Negrici, cu volumul "Emanciparea privirii" (editura Cartea Românească). La această secţiune au mai fost nominalizate volumele lui Al. Cistelecan - "Ardelencele" (editura Eikon), Dan Cristea - "Citind cărţile de azi" (editura Cartea Românească), Angelo Mitchievici - "Caragiale după Caragiale" (editura Cartea Românească), Eugen Simion - "Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor" (editura Tracus Arte), Cassian Maria Spiridon - "Despre împărăţia omului surogat" (editura Tracus Arte).
În ceea ce priveşte categoria "carte de debut", au fost desemnate două câştigătoare: Luminiţa Corneanu, cu volumul "Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel" (editura Cartea Românească), şi Florina Pîrjol, cu volumul "Carte de identităţi" (editura Cartea Românească). La această categorie au mai fost nominalizaţi Cosmin Borza - "Marin Sorescu. Singur printre canonici" (editura Art), Alina Naiu - "Intangibil 54" (editura Palimpsest) şi Merlich Saia - "Garda de corp" (editura Tracus Arte).
Totodată, i-a fost acordat premiul USR pentru debut "Mircea Ciobanu" lui Radu Găvan, pentru volumul "Exorcizat".
La categoria "carte pentru copii şi tineret", câştigător a fost ales Arcadie Suceveanu, cu volumul "În cămaşă de cireaşă" (editura Litera). La această categorie au mai fost nominalizaţi autorii Ioan Mihai Cochinescu - "Micul veneţian" (editura DPH), Silvia Kerim - "Poveştile Bunicii Albe" (editura Carminis), Valentin Nicolau - "Răspântia gândurilor" (editura Nemira), Passionaria Stoicescu - "Cartea înaripată" (editura Carminis).
La categoria "traduceri", au câştigat George Volceanov, Horia Gârbea, Violeta Popa, Lucia Verona, pentru "Opere VIII - IX", de William Shakespeare (editura Tracus Arte). Au mai fost nominalizaţi Irina Bojin - "Testamentul Mariei", de Colm Tóibín (editura Polirom), Leo Butnaru - "Timp ilegal, Poeme - Vol. I", de Osip Mandelştam (editura Tracus Arte), Livia Cotorcea - "Oameni sărmani", de F.M. Dostoievski (editura Polirom), Şerban Foarţă - "Versuri de circumstanţă", de Stéphane Mallarmé (editura Tracus Arte), Bogdan Ghiu - "Fiara şi suveranul. Vol. II", de Jacques Derrida (editura Tact).
La categoria "premiu special", au fost alese câştigătoare Gabriela Adameşteanu, pentru volumul "Anii romantici" (editura Polirom), şi Adela Petrescu, pentru ediţia integrală a cărţii "Jurnal de Radu Petrescu" (editura Paralela 45). Au mai fost nominalizaţi Eugen Negrici - "Emanciparea privirii" (editura Cartea Românească), Virgil Nemoianu - "Trilogia Romantismului" (editura Spandugino), Mihai Zamfir - "Tropice surâzătoare. Jurnal indirect IV" (editura Spandugino).

Premiul pentru Literatură în limbi ale minorităţilor pentru volumul  Irodalmi Rosta. Kritikák, esszék, tanulmányok, (1976 – 2014) – carte în limba maghiară (Filtru literar. Critici, eseuri şi studii literare, 1976 – 2014), apărut la Editura Polis.
Istoricul literar Paul Cornea a primit la această gală Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România, distincţia fiindu-i înmânată de ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu.
Juriul premiilor USR pe 2014 a fost alcătuit din Ioan Holban, Ion Bogdan Lefter, Gabriela Gheorghişor, Cristina Chevereşan, Vasile Spiridon şi Răzvan Voncu.

Un comentariu:

Postări populare

Arhivă blog